Observ, uitandu-ma din cand in cand la criteriile de cautare folosite de persoanele interesate de autocunoastere, o preocupare constanta pentru a identifica motivele care stau la baza infidelitatii in cupluri si v-as propune astazi sa exploram acest subiect impreuna. Practic, mi-as dori sa va prezint, in limita spatiului si a timpului disponibil, ca infidelitatea – ca si stare de fapt a vietii de cuplu – are la baza o sumedenie de cauze si o mie de fete care mai de care mai difuza si de neinteles.
Va intrebati probabil ce poate fi atat de complex in a-ti insela partenerul de cuplu? Poate ca nimic – daca ne concentram doar asupra efectului. Si atunci de ce acesta preocupare pentru a afla ce anume l-a impins pe cel de langa noi in bratele altcuiva?
Vreau sa subliniez intai de toate faptul ca, desi am auzit frecvent expresia: “totul era perfect, si eram fericiti daca nu m-ar fi inselat”, infidelitatea reprezinta in esenta un mesaj adresat partenerului din care acesta ar trebui sa inteleaga ca viata cuplului nu este deloc atat de roz pe cat credea.
In momentul in care infidelitatea este descoperita paleta de emotii devine brusc plina de tot felul de culori reci, terne… Initial, se poate observa furia, tristetea si sentimentul de pierdere pentru ca, mai apoi sa apara dorinta de razbunare precum si intrebarile de genul “cu ce am gresit” si/sau “de ce tocmai eu sa fiu inselat/a”. In final, majoritatea celor care sunt victime ale infidelitatii incep sa caute motivul pentru care au fost inselate. Sa incepem!
Primul motiv: dorinta de a pune capat unei relatii nefericite.
Exista persoane – barbati si femei deopotriva – care nu au curajul de a spune lucrurilor pe nume, se tem atat de tare de reactia celuilalt sau nu au suficienta incredere ca ar putea sa reziste rugamintilor partenerilor de a ramane in relatie incat aleg sa-si asume mai degraba rolul de “vinovat” in procesul de destructurare a cuplului. Practic, el realizeaza ca lucrurile nu mai merg – refuza sa se mai imbate cu apa de la izvor – si ii ofera partenerului motivul oficial pentru a pune capat relatiei. Sa nu va imaginati ca sugerez faptul ca ar trebui sa ridicam o statuie unui astfel de “martir” dar nici nu putem nega o realitate.
Travaliul pierderii este mai usor atunci cand esti anuntat: “te parasesc pentru ca nu mai sunt fericit/a alaturi de tine” in loc de: “te parasesc pentru ca am gasit pe altcineva care ma face fericit/a”, in contextul in care cea de-a doua expresie este un cocktail non-alcoolic pe baza de matraguna cu efect de lunga durata asupra fostului partener care-i demoleaza disponibilitatea de a-si asuma riscul implicarii intr-o relatie viitoare.
Al doilea motiv: nevoia de razbunare
O astfel de situatie o putem intalni in doua ipostaze diferite: cand partenerul a fost deja infidel sau cand se urmareste ranirea profunda a orgoliul acestuia. In prima varianta, partenerii incearca cumva sa “egalizeze scorul” pentru a putea merge mai departe, pentru a uita de resentimente si a inceta sa-si devalorizeze partenerul. In cea de-a doua lucrurile stau usor diferit pentru ca, desi motivul real este razbunarea se poate observa cu usurinta influenta “normelor sociale” perpetuate de-a lungul timpului (el betiv, ea tarfa) – “daca el bea de stinge, eu ce sa fac, nu este normal sa caut un pic de afectiune in bratele altcuiva? El ma inseala cu sticla, eu cu prietenul lui de pahar”. Curios sau nu, genul acesta de infidelitate nu este ascuns fata de partener fiind chiar un motiv de mandrie: “ti-ai imaginat ca eu nu pot sa te insel ?”
Evident, putem lasa mintea sa zburde liber printre posibilele replici: “si, daca esti interesat/a nu m-am incurcat cu cine mi-a iesit in cale, asa cum ai facut tu! Nici macar nu ai idee cat iti este de superior/superioara!”
Al treilea motiv: “profetiile” nascute din gelozie
Folosirea in exces a predictiilor-acuze de genul “stiu ca o sa ma inseli”, “la un moment dat, toate/toti isi inseala partenerul/a”(credinta irationala), au ca efect tensionarea relatiei si, in final, conduc catre zona care se dorea a fi evitata – infidelitatea. Partenerilor nu le este deloc confortabil sa traiasca permanent, pe de-o parte teama provocata de posibilitatea de a fi tradat de partener iar de cealalta parte cenzura autoimpusa pentru a nu-i da celuilalt motive sa acuze. In final unul cedeaza, de obicei al doilea!
In urma cu ceva timp o clienta a intrat in cabinet si mi-a spus, fara nicio alta introducere “Am facut-o! Acum este liber sa ma acuze si chiar sa ma si bata, ca este indreptatit !” Am inteles rapid ce anume facuse – imi amintesc ca plangea si spunea ca acum nu o s-o mai doara atunci cand el o sa-i strige in gura mare: “Esti o curva!”
Al patrulea motiv: nevoia de a reveni in centru atentiei partenerului
Pare paradoxal motivul, nu-i asa? Si totusi este cat se poate de real ! Sunt casnicii in care viata de cuplu devine atat de anosta si de monotona incat unul dintre parteneri “cauta” un stop de varietate in compania altcuiva. De ce asa? Pentru ca ori de cate ori a incercat sa discute cu partenerul sau, infidelul s-a izbit de un zid de beton inalt de 100 de metri. De-a lungul timpului a tot incercat sa se catere pe zid, dar cum era neted, a tot alunecat si s-a trezit de fiecare data la baza. De cele mai multe ori acest tip de aventura se rezuma la relatii de tip platonic, infidelul “avand grija” sa “presare dovezile tradarii” in calea partenerului pentru ca acesta sa reactioneze, sa ofere un tip diferit de raspuns decat cel pe care era obisnuit sa-l dea – indiferenta.
Nu ultimul motiv dar la fel de important: nevoia unei “trape” de eliberare a frustrarilor din cuplu
Ce inseamna asta? Va rog sa va imaginati ca priviti lumea printr-o luneta pe care nu o puteti deplasa in nicio directie. Ce observati? Ca puteti vedea ce se intampla doar intr-un spatiu relativ rastrans. Cam asa se intampla si in acest caz. Mai exact, in cuplu exista tensiuni vechi care afecteaza stabilitatea acestuia (ex. probleme financiare, conflictele frecvente, presiunile/implicarea parintilor in viata partenerilor), insa existenta acestora este negata, sotii preferand sa-si concentreze atentia strict asupra infidelitatii ca principala cauza a disfunctionalitatilor. In unele cazuri parteneri stiu de existenta triunghiului conjugal, dar refuza sa recunoasca oficial acest lucru pentru ca le convine sa atribuie responsabilitatea neintelegerilor dintre ei unei persoane din afara cercului. “Confortul” emotional pe care il asigura infidelitatea in cazul de fata garanteaza “longevitatea” relatiei partener de cuplu-amant/a. Curios este faptul ca, in majoritatea cazurilor, aceasta din urma este cea care dezvaluie infidelitatea atunci realizeaza ca viata ei se bazeaza pe un sir lung de promisiuni (“o sa divortez”, “am sa ma mut cu tine”, “o sa ne casatorim”), niciodata onorate.
Ce se intampla atunci cu cei doi soti? Oh! Daca ar fi sa folosesc o metafora as spune ca avem de-a face cu o adevarata viitura care antreneaza toate tensiunile negate anterior plus durerea provocata de infidelitate.
Desigur, exista si situatia in care relatia infidela ramane secreta. Pentru partenerul infidel acesta ofera cadrul ideal pentru a se detensiona, pentru a uita de problemele cu care se confrunta acasa. Spre deosebire de prima situatie, de acesta data “tradatorul” invoca tot soiul de motive pentru care nu-si poate parasi partenerul (cel mai des invocate fiind “binele copiilor” sau “boala” de care sufera sotul/sotia). Ce nu se cunoaste este ca, in timp ce va “astepta cuminte” si va continua sa spere intr-o oficializare a relatiei, amantul/amanta “ajuta” indirect la mentinerea fragilului echilibrul al cuplului.
Mi-as dori ca in incheiere sa atrag atentia asupra “mutatiilor insidioase” suferite de relatiile extraconjugale adica la acele situatii in care motivul initial care a determinat infidelitatea a disparut, iar locul lui a fost luat de o emotie disfunctionala – frica intensa – adica de “ingredientul” principal al relatilor bazate pe santaj emotional.
Aveti grija de propria voastra fericire nu pasati aceasta sarcina altora!
psiholog Adriana Petrescu