Adriana Petrescu

Cum servim sănătate la obiect!

By /

Una dintre problemele de actualitate care pare sa ia amploare mai ales în randul celor tineri este supraalimentarea si obezitatea.

Desi au început campanii cu caracter specific tocmai pentru a preveni un astfel de fenomen, educatia în acest sens pare sa stagneze.

O explicatie simpla o gasesc în confuzia tuturor de a nu sti ce „sfaturi” sa mai urmeze, la ce „seminarii ad-hoc” ale audio-vizualului sa mai participe, etc.

Avalansa de informatii de pe o zi pe alta pare sa nu faca altceva decat sa modifice si mai mult perceptia oamenilor asupra sanatatii lor. Stiati ca mancatul este asociat în subconstientul nostru cu nevoia de afectiune si de ocrotire?

Astfel ca, hranirea fara o ambianta tandra este o dezamagire care, daca se repeta mereu, poate dauna sanatatii.

Un alt lucru nespecificat si caruia nu i s-a acordat o importanta prea mare este nevoia, necesitatea noastra psihologica ce se reflecta în obiceiurile legate de actul mancarii.

Raufmann a fost cel care a clasificat alimentele potrivit implicatiilor lor psihice: – alimentele pozitive sunt cele care produc un sentiment de bunastare, cum este laptele; – alimentele care semnifica recompense sau multumiri sunt dulciurile; – alimentele cu actiune magica, care dau putere, forta, sunt carnatii si friptura la gratar; – alimentele care reflecta pozitia sociala sunt icrele negre, trufandalele, cafeaua, vinul.

Mancarea vine mai degraba ca o oportunitate de comunicare nefiind strict legata de nevoia de atentie afectuoasa. Ganditi-va ca mesele sunt produsul muncii a mai multor persoane si ca multi dintre noi optam sa mancam în compania altora de cele mai multe ori. Granita acestor „placeri de comunicare” sunt sterse adeseori fara a constientiza pericolul sanatatii. Dorinta de a manca devine una permanenta, iar cei care cad prada acestei capcane se vad confruntati cu probleme personale si conflicte, regreseaza catre trasaturi infantile, în încercarea de a-si depasi starile de jena si neplacere. Mancarea devine atunci o consolare pentru satisfacerea altor nevoi emotionale.

Atacul asupra numeroaselor cure de slabire sau cel putin tentative de a urma un astfel de regim par a fi ineficiente atata timp cat comportamentul instinctual- afectiv al persoanei în cauza nu se schimba. O analiza asupra acestor regimuri , tratamente, releva niste rezultate slabe, mai ales ca se ignora echilibrul placere-suferinta. Se remarca simptome de nervozitate, iritabilitate, oboseala si depresie în timpul acestor încercari de a remedia „problema” prin asa-zisele diete care apar continuu prin reviste, emisiuni TV sau care sunt preluate de la vecini, prieteni, cunoscuti..chiar si necunoscuti.

Analiza atenta a trasaturilor comportamentale specifice, împreuna cu implicatiile si motivatiile lor este indispensabila pentru tratarea afectiunii de acest gen. Factorii sociali par sa intervina de asemenea într-un mod agresiv în încercarea de a elimina tentatiile oferite de varietatea mancarurilor bogate în calorii. Cat de stapani putem fi pe noi? Cat de mult ne dorim acest lucru? Cum putem fi motivati în acest demers? O alternativa ce pare sa castige cat mai mult mentalitatea persoanelor ce întampina astfel de afectiuni este aplicarea unor terapii ce vizeaza corectarea comportamentului si a unor terapii de grup specific directionata.

Se dovedeste a fi mult mai utila în detrimentul tratamentelor medicamentoase care reduc pofta de mancare, dar care, din pacate, nu sunt de fiecare data eficiente.

Psihoterapia de sustinere vine ca o necesitate în completarea medicatiei, avandu-se în vedere atitudinea celui care solicita acest lucru, colaborarea medicinii interne cu psihoterapia aratand de fapt rezultatele concrete, reale ale unor minti si suflete ce-si doresc sanatate la obiect!  

Exista o formula a fericirii

By /

Cine nu-si doreste sa fie fericit? Nu cred ca exista pe lume vreo persoana care sa isi doreasca o poveste de viata trista, marcata de esecuri si dezamagiri. Stim oare sa fim fericiti? Din nefericire, realitatea demonstreaza ca nu prea stim de ce avem nevoie pentru a fi fericiti. Privim starea de fericire ca fiind ceva greu de atins pentru ca nu avem acei indicatori individuali care sa-i dea autenticitate. Ne uitam “peste gardul vecinilor” si devenim invidiosi atunci cand ii percepem ca fiind fericiti iar pe noi ne vedem ca pe niste paria ai norocului. Unii par a fi programati genetic pentru fericire in timp ce altii nu. Care sa fie secretul primilor? Faptul ca au reusit sa identifice acele ingrediente care dau culoare si plenitudine vietii lor, au invatat sa-si doresca si sa se bucure de ceea ce au deja. Fericirea este o stare sufleteasca, ceva imaterial, ceva ce nu poti cumpara de la magazinul din colt si, din pacate, nu are caracter permanent.

V-ati gandit vreodata de ce anume aveti nevoie, voi personal, pentru a fi fericiti? Concret! La maniera: am nevoie de …., de …., de …, si de …. Este cea mai simpla cale de a sti ca esti fericit ori de cate ori toate nevoile identificate sunt satisfacute… Exista totusi o conditie: criteriile alese trebuie sa fie realiste ceea ce inseamna ca ne cunoastem si limitele si potentialul personal. Retineti! La baza unei dezamagiri sta o amagire. Daca ai curajul sa privesti realitatea ta personala de undeva de sus – sa spunem un lift transparet – care sa te plaseze in postura de evaluator obiectiv, poti descoperi diferenta dintre iluzie si realitate.

Va adresez urmatoarea intrebare: daca peste noapte s-ar intampla o minune si v-ati transforma in cele mai fericite persoane, cum v-ati da seama de asta? Ce ar fi diferit? Si, care ar fi primul lucru care l-ati face in acel moment. Dar, urmatorul? *

Ca sa fi fericit ai nevoie sa te trezesti in fiecare dimineata, sa te bucuri de lumina zorilor, de vecinii pe care ii intalnesti in lift, de colegii de serviu, de o floare inflorita sau un parfum suav adica de acele lucruri marunte pe care, captivi in panza de paianjen a frustarilor personale, nu mai avem capacitatea sa le valorizam. Ca sa fi fericit trebuie sa sti sa-ti asumi fericirea si pentru aceasta este, cateodata, suficient sa constientizezi ca esti creatorul propriei realitatii si ca ai acces nerestrictionat la resursele care iti pot schimba destinul.

Daca zambiti, viata va va zambi si ea!     

* Daca veti avea curiozitatea sa va adresati acesta intrebare de mai multe ori probabil ca veti conchide ca, la un moment dat, nu ati mai simti aceeasi stare. Sabotorii fericirii – gandurile negative, neincrederea si tendintele catre interpretativitate – te vor teleporta intr-o stare cu care esti, probabil, familiarizat deja.


Psihoterapeut   Adriana Petrescu

Increderea intre simplu si complex

By /

A avea sau a nu avea incredere in cei de langa tine?  Iata o dilema cu care ne confruntam frecvent fara a gasi un raspuns care sa ne multumeasca pe deplin si sa ne ofere garantii pe viata asupra acestora.

Nu de putine ori ne intrebam ce anume favorizeaza aparitia acestui sentiment si ce anume il poate distruge? Cat de solid trebuie sa fie acest sentiment pentru ca sa poata rezista “intemperiilor” cotidiene?

De ce sa discutam despre incredere? Simplu – pentru ca este nevoie de incredere in toate tipurile de relatii: in familie, la serviciu, in comunitatile in care traim si mai ales in noi insine. Daca atunci cand un membru al familiei ne dezamageste sau constatam ca un coleg ne saboteaza actiunile vom fi probabil furiosi si dezamagiti, cum ne simtim atunci cand noi insine, prin actiunile noastre demonstram celor din jur ca nu avem incredere in fortele proprii? Este lipsa de incredere vizibila pentru ceilalti sau reusim sa folosim arsenalul de mecanisme de aparare pentru a masca realitatea? Ce credeti?

Capacitatea de a avea incredere si de a simti reciprocitatea acestui sentiment ne asigura protectia si siguranta de care avem nevoie.  Acum, teoretic ar trebui sa definim fiecare dintre noi ce intelegem prin cuvantul incredere si cum anume ar trebui exprimata in termeni comportamentali de cei cu care interactionam. Cum fiecare dintre noi avem propriul sistem de referinta atunci cand ne gandim la incredere, este greu de stabilit un profil psihologic complet al persoanei “cea mai demna de incredere”.

         Va intrebati desigur ce poate fi atat de complex incat sa scri despre incredere.  Iata cateva din “ingredientele” care alcatuiesc acest sentiment!

–         Loialitatea – este componenta cheie a increderii intr-o alta persoana si presupune devotament, sustinere si statornicie;

–         Promisiunile formale (ex. casatoria) sau informale (cele care se incalca cel mai usor – ex. angajamentul de a nu mai chiuli de la ultima ora): o promisiune onorata creste probabilitatea de a avea incredere in acea persoana si, evident, incalcarea acesteia scade sansele de a acorda credit viitoarelor promisiuni.

–         Previzibilitatea – desi “a fi previzibil” este deseori asociat cu a fi plictisitor si neinteresant, in realitate este imposibil sa avem incredere in cineva fara sa anticipam ca persoana respectiva va actiona in conformitate cu angajamentul asumat (ex. fac curat in camera in fiecare sambata). Previzibilitatea, ca si element component al increderii apare inca din primele luni de viata si influenteaza puternic relatiile noastre viitoare, inclusiv alegerea partenerului. Daca un bebelus este uneori lasat sa planga iar alteori alintat de la primul scancet, nu va fi capabil sa anticipeze actiunile celor din jur si raspunsurile inconstante ale parintilor la nevoile lui il vor determina sa creada ca “te poti astepta oricand sa fi dezamagit” de ceilalti;

–         Sinceritatea – este un ingredient de baza pentru ca relatiile bazate pe incredere sa se consolideze. Persoanele care evita sa dea un raspuns sincer sau care spun doar ceea ce dorim sa auzim de teama ca ne pot rani s-au ne-ar putea pierde, ofera acel tip de raspuns dezirabil (dorit/asteptat de interlocutor/partener) dar, sansele ca relatiile bazate pe secrete si minciuni sa reziste in timp sunt reduse;      

–         Atasamentul – atasamentul real fata de o alta persoana presupune mai mult decat sa iubesti pe cineva, inseamna sa fii langa acea persoana indiferent de cat de abrupte sunt suisurile si coborasurile vietii de zi cu zi.

Pentru a afla cat de importanta este increderea pentru fiecare dintre d-voastra incercati sa va imaginati ce s-ar intampla cu relatiile personale daca ati exclude sentimentul de incredere.

psihoterapeut   Adriana Petrescu

Gasca

By /

A fost odata, ca niciodata mai de actualitate, o gasculita frumoasa foc care se credea a fi lebada si disimula inteligenta cu deosebit de mult talent. O sa spuneti ca sunt rautacioasa  dar nu excludeti din start posibilitatea sa realizati ca ati intalnit si voi in viata de zi cu zi gaste vopsite in lebede…. Povestea gasculitei incepe ca orice poveste in cuibul natal amplasat intr-o zona mai mult sau mai putin rezidentiala de pe malul unui lac plin de papura. La ecloziunea ei, pentru ca gastele-ursitoare erau plecate in concediu s-au prezentat pentru a-i trasa destinul o lebada retrogradata disciplinar pentru superficialitate, o rata din vecini si o curca ratacita care se credea paunita. Cert este faptul ca nici astazi nu se stie ce i-au prezis ursitoarele de ocazie din cauza diferentelor socio-culturale existente intre ele.

Gasculita noastra a beneficiat initial de aportul conjugat al celor doi neuroni cu care se nascuse – unul care avea toate sinapsele iar celalalt cu un vadit handicap – pana in momentul in care primul, plictisit de inactivitate, a cerut azil intelectual la o bibilica. Si astfel, eroina noastra a ramas numai cu neuronul beteag fapt care o impiedica sa-si autoevalueze obiectiv potentialul.  Nu se poate preciza daca tot din acesta cauza sau datorita ursitoarelor se credea cand lebada, cand rata.

Si timpul a trecut, si gasca a crescut si s-a transformat intr-o frumusete admirata de toti gascanii mai ales pentru cele cateva pene violet care-i crescusera pe aripi – gurile rele zic ca ar fi fost de la curca…

Desi gascanii se bateau pentru onoarea de a inota pe lac alaturi de ea si ii mai ofereau din cand in cand cate un pestisor pentru masa de pranz, gasculita noastra isi dadea seama ca trebuie sa faca ceva pentru a-si asigura traiul. Dupa ce a terminat o facultate (sau si-a cumparat diploma), a aplicat pentru tot felul de posturi evident care presupuneu munca de birou dar, invariabil, era respinsa pentru ca nu intrunea criteriile de competenta necesare. Uf! Pentru niciun post nu se cerea sa fi incompetent!

Intr-un moment de disperare si-a folosit neuronul beteag (care, intre noi fie vorba, isi luase de mult timp gandul ca ar mai putea fi solicitat de proprietara) si, surpiza –  a gasit solutia –  simpla de altfel: LMC (n.a. LMC= la mintea cocosului), ca sa poata obtine un post trebuie sa treaca prin cuibul gascanului sef pe care il mirosise ca nu era insensibil la penele violet.  Timp de cateva saptamani a inotat gasca noastra langa gascanul sef, si-a lungit genele si a dat ochii peste cap ori de cate ori neuronul o sfatuia sa simuleze ca intelege subiectul conversatiei pe care o purtau.

Ce sa mai! A reusit sa-l convinga ca era o gasca cu un IQ peste nivelul genunchiului de broasca ( asta daca tinem cont de notele standard ale unui test de inteligenta care fusese etalonat pe populatia de gaste din Sahara).    

Si, a sosit si clipa mult asteptata cand in card a aparut o functie. La concurs s-au inscris gaste si gascani care mai de care mai bine pregatiti dar, fara pene violet … Niciun concurent nu a reusit sa treaca de toate probele si parea ca locul va fi din nou scos la concurs. Toti s-au apucat sa invete mai cu sarg in speranta ca a doua oara vor avea mai multa bafta.  Spre surpriza lor nici nu a trecut o saptamana si gascanul sef a anuntat ca gasculita noastra, care nu se prezentase cu ceilalti concurenti la examen a fost angajata pe postul respectiv. Nu s-a comentat in niciun fel faptul ca a intrat pe usa din spate si ca era LMC aranjamentul, dar toti se fereau sa intre in contact cu eroina povestirii. Si ea tot incerca sa se socializeze si tot incerca sa-si faca prieteni si gascanul sef descoperise o alta gasculita si era singura si nesigura …               

Cum se termina povestea? Priviti in jurul vostru si o sa constatati ca gasca a ramas pe acelasi post daca nu cumva i-o fi atras atentia gospodarului care sa-si fi dorit sa o vada friptura sau plocon pentru cine stie ce hatar facut de altcineva…

psihoterapeut Adriana Petrescu

Diploma de parinte

By /

1. Exploreaza impreuna cu copilul ce anume il indeamna la comportamentele problematice si perturbatoare persistente!

2. Nu patrunde fortat in lumea interioara a copilului (poruncind, dand indrumari, interogand, amenintand, enervandu-te)!

3. Fii rabdator si lasa-i copilului tau tot timpul si spatiul de care are nevoie ca sa-si dezvaluie fricile si nesigurantele launtrice (o modalitate eficienta este de a arata ca tu iti exprimi dorintele, temerile si grijile a face presiuni asupra celorlalti sa-ti satisfaca nevoile neimplinite. Este util sa-i istorisesti copilului fragmente din propria copilarie – momente cand te-ai simtit trist, respins, singur sau insuficient de capabil – spunandu-i cat de mult ti-ai dorit sa discuti cu parintii tai aceste probleme)!

4. Creaza un mediu de siguranta acasa si dai voie copilului tau sa vorbeasca deschis si direct despre nevoile nesatisfacute si despre conflicte!

5. Asigura-ti copilul ca este mereu iubit si ca esti gata sa-l asculti oricand vrea el sa vorbeasca!

6. Adopta imediat si consecvent comportamente care oglindesc valoarea personala a copilului tau!

7. Cerceteaza-ti propriul nivel al stimei de sine si asigura-te sa nu-ti proiectezi asupra copilului propriile nesigurante. Multi parinti isi traiesc viata prin intermediul copiilor si, prin acesta, inhiba exprimarea valorii proprii a acestora!

8. Demonstreaza-i copilului tau modalitati adaptative de a-si indeplini dorintele!

9. Confirma cat mai des capacitatea nelimitata a copilului tau si unicitatea lui!

10. Nu-l eticheta! Elimina ridiculizarea, admonestarile criticile si comparatiile cu altii – toate acestea reduc increderea in sine a copilului. Esecurile si greselile reprezinta cai de a invata si te dezvolta si mai mult, dar nu sunt declaratii de valoare!

11. Succesul sau esecul nu au efect direct asupra copilului, insa reactiile la reusita si esec ale parintilor pot avea efecte devastatoare asupra motivatiei acestuia de a invata!

12. Importanta este stradania, nu performanta; accentul pus pe performanta poate conduce in cele din urma la renuntarea la eforturi sau la stradanie excesiva!