Andreea Petrescu

Modificare Una dintre problemele de actualitate care pare sa ia amploare mai ales în randul celor tineri este supraalimentarea si obezitatea.

Desi au început campanii cu caracter specific tocmai pentru a preveni un astfel de fenomen, educatia în acest sens pare sa stagneze.

O explicatie simpla o gasesc în confuzia tuturor de a nu sti ce „sfaturi” sa mai urmeze, la ce „seminarii ad-hoc” ale audio-vizualului sa mai participe, etc.

Avalansa de informatii de pe o zi pe alta pare sa nu faca altceva decat sa modifice si mai mult perceptia oamenilor asupra sanatatii lor. Stiati ca mancatul este asociat în subconstientul nostru cu nevoia de afectiune si de ocrotire?

Astfel ca, hranirea fara o ambianta tandra este o dezamagire care, daca se repeta mereu, poate dauna sanatatii.

Un alt lucru nespecificat si caruia nu i s-a acordat o importanta prea mare este nevoia, necesitatea noastra psihologica ce se reflecta în obiceiurile legate de actul mancarii.

Raufmann a fost cel care a clasificat alimentele potrivit implicatiilor lor psihice: – alimentele pozitive sunt cele care produc un sentiment de bunastare, cum este laptele; – alimentele care semnifica recompense sau multumiri sunt dulciurile; – alimentele cu actiune magica, care dau putere, forta, sunt carnatii si friptura la gratar; – alimentele care reflecta pozitia sociala sunt icrele negre, trufandalele, cafeaua, vinul.

Mancarea vine mai degraba ca o oportunitate de comunicare nefiind strict legata de nevoia de atentie afectuoasa. Ganditi-va ca mesele sunt produsul muncii a mai multor persoane si ca multi dintre noi optam sa mancam în compania altora de cele mai multe ori. Granita acestor „placeri de comunicare” sunt sterse adeseori fara a constientiza pericolul sanatatii. Dorinta de a manca devine una permanenta, iar cei care cad prada acestei capcane se vad confruntati cu probleme personale si conflicte, regreseaza catre trasaturi infantile, în încercarea de a-si depasi starile de jena si neplacere. Mancarea devine atunci o consolare pentru satisfacerea altor nevoi emotionale.

Atacul asupra numeroaselor cure de slabire sau cel putin tentative de a urma un astfel de regim par a fi ineficiente atata timp cat comportamentul instinctual- afectiv al persoanei în cauza nu se schimba. O analiza asupra acestor regimuri , tratamente, releva niste rezultate slabe, mai ales ca se ignora echilibrul placere-suferinta. Se remarca simptome de nervozitate, iritabilitate, oboseala si depresie în timpul acestor încercari de a remedia „problema” prin asa-zisele diete care apar continuu prin reviste, emisiuni TV sau care sunt preluate de la vecini, prieteni, cunoscuti..chiar si necunoscuti.

Analiza atenta a trasaturilor comportamentale specifice, împreuna cu implicatiile si motivatiile lor este indispensabila pentru tratarea afectiunii de acest gen. Factorii sociali par sa intervina de asemenea într-un mod agresiv în încercarea de a elimina tentatiile oferite de varietatea mancarurilor bogate în calorii. Cat de stapani putem fi pe noi? Cat de mult ne dorim acest lucru? Cum putem fi motivati în acest demers? O alternativa ce pare sa castige cat mai mult mentalitatea persoanelor ce întampina astfel de afectiuni este aplicarea unor terapii ce vizeaza corectarea comportamentului si a unor terapii de grup specific directionata.

Se dovedeste a fi mult mai utila în detrimentul tratamentelor medicamentoase care reduc pofta de mancare, dar care, din pacate, nu sunt de fiecare data eficiente.

Psihoterapia de sustinere vine ca o necesitate în completarea medicatiei, avandu-se în vedere atitudinea celui care solicita acest lucru, colaborarea medicinii interne cu psihoterapia aratand de fapt rezultatele concrete, reale ale unor minti si suflete ce-si doresc sanatate la obiect!  

Am fost placut surprinsa sa constat un interes deosebit pentru tema dezbatuta anul trecut, astfel incat continuitatea care se subintelegea s-a cerut a fi transpusa imperios, fara a mai astepta curiozitatea vreunui apropiat. Si pentru ca avalansa de replici vine din partea segmentului masculin (deloc surprinzator), tin a lamuri un aspect destul de important: nu am abordat cu vreo tinta anume tema „de ce inseala barbatii”, ci pur si simplu a fost un subiect dezbatut intr-un context cat se poate de real. Nu sunt avocatul nici-unei parti, specificand clar ca fenomenul este existent atat in dreptul segmentului masculin cat si in dreptul segmentului feminin. Si pentru a nu lasa curiozitatea domnilor sa ia amploare, iata ca de data aceasta abordam si viceversa: “de ce inseala femeile”.        
Motivele, evident ca vin tot pe fondul unor necesitati de ordin afectiv, psihologic, alimentate insa de factori obiectivi care pot fi anihilati cu rabdare, intelegere, seriozitate si interventie. Desi a devenit un stereotip in ultima vreme sintagma „comunicarii”, ea ramane un element de baza al eficacitatii in rezolvarea deficitelor care apar pe o anumita latura.         
In mod cert generalizarea este subiectiva si de aceea voi incerca sa punctez atat motive cat si categorii de femei care ajung a-si insela partenerii.        
Un prim factor si poate cel mai intalnit ar fi lipsa afectiunii sau a aprecierii pe are femeia o resimte puternic, declansand frustrare, sentimente de vinovatie, apatie, o scadere a stimei de sine, etc. Multitudinea de roluri pe care si le asuma sau ii sunt rezervate de statutul social ii stirbesc femeii timpul pentru activitatile si „surprizele” de altadata ale partenerului. Acesta nu ii mai aloca decat „ordine” si reprosuri, uita in a face aprecieri multiplelor sarcini si roluri pe care femeia le inglobeaza. Atunci cand dorinta de a fi impreuna cu partenerul se transforma in ignoranta, atunci cand reprosurile au tendinta de a deveni jigniri, tentatia de a evada catre o atentie noua venita din partea unui alt barbat…este de inteles. Femeia isi doreste afectiune, atentie si apreciere, ii este necesara recunoasterea calitatilor ei, intarirea increderii in ea insasi.         

Neatentia partenerului la aceste necesitati nu fac altceva decat sa sporeasca fuga catre un alt barbat care ofera tandrete, sprijin, intelegere, echilibru.         

Lasitatea reprezinta un alt factor care impinge o anumita categorie de femei sa recurga la a-si insela partenerul. Caracterul duplicitar al acestor femei care evita confruntarile directe, practic comunicarea, fac o strategie excelenta de exit dintr-o relatie prin inselare. Abilitatile de ascundere sunt considerate a fi o masca pentru starile neplacute pe care le poate crea o despartire.         

Monotonia este catalogata a fi inamicul oricarei relatii. De aceea creativitatea isi are un rol important intr-o relatie. Iata ca nu numai barbatii se pot plictisi, ci si femeile, care  isi doresc deopotriva sa fie surprinse cu ceva nou permanent. Creativitatea nu presupune obligatoriu un buget la care, sunt convinsa, ca se gandesc majoritatea barbatilor. Ea poate consta in lucruri usor realizabile, precum o plimbare inopinata, o floare fara motiv sau ocazie speciala, complimente, chiar si inovatia pe plan sexual, surprize care bucura si arata interes pentru partenera. Plictiseala nu trebuie lasata sa se instaleze intr-un cuplu, ea aducand cu siguranta dorinta de ceva nou…cautarea aceluia care sa surprinda.       
Poate ca veti recunoaste undeva in interior si razbunarea echivalenta cu „revansa” unei atitudini, dezamagiri care la un moment dat au tradat increderea femeii care nu a putut trece peste anumite lucruri, fapte, situatii si gaseste de cuviinta drept „pedeapsa” aceasta modalitate, de a insela, fara sa regrete ulterior. Exemplele pot fi intalnite in multe contexte: atunci cand partenerul flirteaza cu cea mai buna prietena a ta, cand iti uita ziua de nastere si iese cu colegii la o bere, etc. Este cunoscut orgoliul masculin in aceasta privinta, iar femeia..stie lucrul acesta!     
Nu in ultimul rand mentionez motivul „model” pentru care femeile inseala si anume incurajarea sex-appeal-ului. L-am numit „model”, pentru ca pare sa ia amploare, mai ales in randul femeilor frumoase si potente financiar, cu standarde inalte, cu dorinta de a-si mentine o imagine adulata in ciuda trecerii anilor. Aceste femei sunt avide dupa o atentie permanenta a sexului opus care sa le alimenteze stima de sine. Nevoia de control asupra farmecului personal, a puterii de seductie substituie de fapt negarea varstei. Nu intamplator suntem martorii unei discrepante de varsta chiar si invers..femeia cu mult mai in varsta decat partenerul ei. Sa fie oare numai o incredere a sinelui sau o explicatie simpla la nivel de subconstient?     
Chiar atunci cand barbatul sau femeia nu sunt constienti de impactul actelor pe care le savarsesc sau nu le savarsesc unul fata de altul, acestea modeleaza si transforma legatura lor, o creeaza si o recreeaza continuu. Relatiile amoroase nu sunt niciodata statice. Ele cresc sau se ofilesc in mod subtil, dar pana la capat, partenerii poarta responsabilitatea calitatilor sau deficitelor relatiei lor.       
Infidelitatea este nu atat o solutie, cat un simptom care incearca „sa rezolve” dilemele interioare ale unuia sau altuia dintre parteneri. Aceasta cale s-a dovedit rar a fi eficace si chiar daca aparentele sunt salvate, ceva este distrus ireversibil, chiar si atunci cand partenerul continua sa ignore fenomenul.

psiholog Valentina Rotaru

Nu m-a surprins deloc atunci cand un bun prieten m-a întrebat acest lucru. Nu o vad nici ca pe o enigma, nici ca pe un mister neelicidat pana acum. Poate parea pentru cei care nu constiientizeaza cauzele sau pur si simplu le neaga într-o forma bine mascata.        

Interesul prietenului pentru acest subiect poate deveni si al altora, deopotriva femei si barbati, ma gandesc… caci dupa ce am stat de vorba, am simtit aprobarea lui fara a mai fi nevoie de cuvinte.        

 Si barbatul are unicitatea lui ca si femeia, însa el pare a se asocia involuntar instinctului dominant, de a avea, de a cuceri , de a-si însusi, de a-si lua ceva…sau pe cineva. Nu vrea sa stie de ce o face, asa simte el si se supune instinctului tipic masculin. Raspunsul vine tot prin prisma barbatilor, ei sunt cei care ne ofera paleta aproape completa cu motivele pentru care ajung a-si însela partenera. Exista un mit al unui „pachet complet” pe care încearca sa-l gaseasca sau sa-l completeze daca  este necesar. Eu l-as numi „puzzle feminin”. Din discutiile purtate cu segmentul masculin, reiese clar ca tot noi suntem si cauza si cheia problemei în sine. Perceptia pare sa coincida în proportie de 90% în planul cognitiv al barbatilor. Fie unele dintre femei încep a se pierde într-o rutina pe care si-o însusesc ca fiind fireasca, fie altele îsi aloca acel „relas fals” al unei relatii oficiale care le permite tot fals o asa zisa siguranta. Si fara a se constientiza, puzzle-ul feminin începe a se descompune…si din femeia care odata era „completa” raman doar fragmente cu care barbatul nu se mai simte compatibil. De aici pana la cautarea acelor „fragmentele” lipsa nu este decat un pas.         

Deficitele se instaleaza treptat si de cele mai multe ori apar în planul comunicarii cand devine tardiva si barbatul recunoaste într-un moment de sinceritate (sau nu), „fuga” catre alta partenera, ceea ce l-a determinat s-o faca. Oare cate dintre noi, femeile, nu am auzit reprosuri de genul :”tu esti grasa, nu mai esti la fel de tandra, te-ai plafonat, etc..”Si cum îmi spunea o prietena, în spatele oricarui repros exista o dorinta. Se impune astfel o educare în aceasta privinta: sa învatam sa comunicam celuilalt ceea ce ne dorim, ceea ce vrem de la el, asteptarile fiecaruia.        

Se cunoaste faptul ca pentru o buna functionare a unei relatii este necesara o compatibilitate a pertenerilor. Compatibilitatea nu poate exista numai într-un singur compartiment uman, ea trebuie privita în ansamblu pe toate laturile ce tin de temperament, structura cognitiva, sexualitate, etc. Acelasi prieten este curios sa afle daca exista compatibilitate perfecta. Nici nu trebuie cautata…eu nu i-as da grade de comparatie. Compatibilitatea si îndeosebi cea sexuala, pe care cei mai multi dintre barbati o situeaza pe un loc fruntas într-un clasament, se simte…sau nu. Perfectiunea este un alt mit si cu toate astea doleantele barbatilor tind catre ea.        

Completarea partenerilor se realizeaza treptat prin cunoastere reciproca. Cele mai multe femei invoca în ziua de astazi lipsa timpului si numarul mare de responsabilitati „pretextul ideal” de a uita de ele sau de a se eschiva de anumite reprosuri. Într-adevar, nu este usor a îmbina multitudinea de roluri pe care ni le asumam si care de multe ori sunt impuse de societate, familie, dar nu este nici imposibil. Acea femeie exista în fiecare dintre noi, atata timp cat ne dorim si avem resurse de a completa puzzle-ul de care vorbeam ceva mai sus. Putem fi mame, putem fi carieriste, putem fi sotii întelegatoare, putem fi surori deosebite, putem fi prietene de încredere, putem fi modele pentru copiii nostri si nu numai, putem fi vecine ajutatoare, chiar si „amantele” dorite ale propriilor nostri parteneri de viata. Rezervele trebuie sa aiba un loc aparte în fiecare dintre femei, care sa adaposteasca multiple calitati-surpriza permanent, creativitate, imaginatie în orice act întreprins.

Barbatii cer acel „nou”, ei pastrand nu întamplator eternul copil pe care îl activeaza involuntar atunci cand totul se rezuma la rutina. Se plictisesc si vor altceva. Oare noi, femeile, nu suntem la fel? Nu ne limitam la comparatii fara rezultat? Cum era înainte si cum e acum? Oare nu si pe noi ne împing aceleasi motive în cautarea altui partener? Oare nu si femeile înseala? Oare de ce? Dar toate astea într-o alta discutie, probabil pornita tot de la un prieten…