Nu m-a surprins deloc atunci cand un bun prieten m-a întrebat acest lucru. Nu o vad nici ca pe o enigma, nici ca pe un mister neelicidat pana acum. Poate parea pentru cei care nu constiientizeaza cauzele sau pur si simplu le neaga într-o forma bine mascata.        

Interesul prietenului pentru acest subiect poate deveni si al altora, deopotriva femei si barbati, ma gandesc… caci dupa ce am stat de vorba, am simtit aprobarea lui fara a mai fi nevoie de cuvinte.        

 Si barbatul are unicitatea lui ca si femeia, însa el pare a se asocia involuntar instinctului dominant, de a avea, de a cuceri , de a-si însusi, de a-si lua ceva…sau pe cineva. Nu vrea sa stie de ce o face, asa simte el si se supune instinctului tipic masculin. Raspunsul vine tot prin prisma barbatilor, ei sunt cei care ne ofera paleta aproape completa cu motivele pentru care ajung a-si însela partenera. Exista un mit al unui „pachet complet” pe care încearca sa-l gaseasca sau sa-l completeze daca  este necesar. Eu l-as numi „puzzle feminin”. Din discutiile purtate cu segmentul masculin, reiese clar ca tot noi suntem si cauza si cheia problemei în sine. Perceptia pare sa coincida în proportie de 90% în planul cognitiv al barbatilor. Fie unele dintre femei încep a se pierde într-o rutina pe care si-o însusesc ca fiind fireasca, fie altele îsi aloca acel „relas fals” al unei relatii oficiale care le permite tot fals o asa zisa siguranta. Si fara a se constientiza, puzzle-ul feminin începe a se descompune…si din femeia care odata era „completa” raman doar fragmente cu care barbatul nu se mai simte compatibil. De aici pana la cautarea acelor „fragmentele” lipsa nu este decat un pas.         

Deficitele se instaleaza treptat si de cele mai multe ori apar în planul comunicarii cand devine tardiva si barbatul recunoaste într-un moment de sinceritate (sau nu), „fuga” catre alta partenera, ceea ce l-a determinat s-o faca. Oare cate dintre noi, femeile, nu am auzit reprosuri de genul :”tu esti grasa, nu mai esti la fel de tandra, te-ai plafonat, etc..”Si cum îmi spunea o prietena, în spatele oricarui repros exista o dorinta. Se impune astfel o educare în aceasta privinta: sa învatam sa comunicam celuilalt ceea ce ne dorim, ceea ce vrem de la el, asteptarile fiecaruia.        

Se cunoaste faptul ca pentru o buna functionare a unei relatii este necesara o compatibilitate a pertenerilor. Compatibilitatea nu poate exista numai într-un singur compartiment uman, ea trebuie privita în ansamblu pe toate laturile ce tin de temperament, structura cognitiva, sexualitate, etc. Acelasi prieten este curios sa afle daca exista compatibilitate perfecta. Nici nu trebuie cautata…eu nu i-as da grade de comparatie. Compatibilitatea si îndeosebi cea sexuala, pe care cei mai multi dintre barbati o situeaza pe un loc fruntas într-un clasament, se simte…sau nu. Perfectiunea este un alt mit si cu toate astea doleantele barbatilor tind catre ea.        

Completarea partenerilor se realizeaza treptat prin cunoastere reciproca. Cele mai multe femei invoca în ziua de astazi lipsa timpului si numarul mare de responsabilitati „pretextul ideal” de a uita de ele sau de a se eschiva de anumite reprosuri. Într-adevar, nu este usor a îmbina multitudinea de roluri pe care ni le asumam si care de multe ori sunt impuse de societate, familie, dar nu este nici imposibil. Acea femeie exista în fiecare dintre noi, atata timp cat ne dorim si avem resurse de a completa puzzle-ul de care vorbeam ceva mai sus. Putem fi mame, putem fi carieriste, putem fi sotii întelegatoare, putem fi surori deosebite, putem fi prietene de încredere, putem fi modele pentru copiii nostri si nu numai, putem fi vecine ajutatoare, chiar si „amantele” dorite ale propriilor nostri parteneri de viata. Rezervele trebuie sa aiba un loc aparte în fiecare dintre femei, care sa adaposteasca multiple calitati-surpriza permanent, creativitate, imaginatie în orice act întreprins.

Barbatii cer acel „nou”, ei pastrand nu întamplator eternul copil pe care îl activeaza involuntar atunci cand totul se rezuma la rutina. Se plictisesc si vor altceva. Oare noi, femeile, nu suntem la fel? Nu ne limitam la comparatii fara rezultat? Cum era înainte si cum e acum? Oare nu si pe noi ne împing aceleasi motive în cautarea altui partener? Oare nu si femeile înseala? Oare de ce? Dar toate astea într-o alta discutie, probabil pornita tot de la un prieten…