Fiecare dintre noi avem o poveste dominanta care, in esenta, pune in evidenta valoarea pozitiva sau negativa a trairilor afective. Viata este presarata cu realizari dar si cu esecuri si, de cele mai multe ori, ‘, ‘Fiecare dintre noi avem o poveste dominanta care, in esenta, pune in evidenta valoarea pozitiva sau negativa a trairilor afective. Viata este presarata cu realizari dar si cu esecuri si, de cele mai multe ori, uitam acest lucru concentrandu-ne doar pe aspectele negative. Pornind de la aceasta realitate am sa incerc sa creionez in linii mari (de aici si termenul de “neterminat”), ce anume ne “ajuta” sa construim o poveste mai putin fericita….
Va propun, ca pentru o clipa, sa intrerupeti activitatea, sa va asezati comod in scaun si sa va intoarceti in timp la momentul in care v-ati cunoscut partenerul. Incercati sa simtiti aceleasi emotii, acelasi freamat inconfundabil, sa retraiti bucuria si nerabdarea de a va intalni cu persoana iubita.
Vor fi destule persoane care vor descoperi ca simt si acum acelasi fior dar si persoane care l-au uitat…
Care este gandul care ne fura fericirea? Ce frane ne blocheaza sentimentele? Un posibil raspuns ar putea fi motivat prin faptul ca am “mostenit” o serie de reguli nescrise care ne determina sa ne exprimam sentimentele in limite bine determinate. Cu totii am auzit spunandu-se ca dragostea nu dureaza o vesnicie, ca nu este bine sa spui sotiei/sotului ca il iubesti deoarece risti sa te transformi intr-o persoana vulnerabila, ca este banal si lipsit de sens sa-ti exprimi emotiile sau ca pe copil trebuie sa-l mangai doar cand doarme.
O alta explicatie ar fi ca, odata cu noi, aducem in cuplu “jucariile copilariei”: teama de a nu fi parasiti (specifica partenerilor proveniti din familii divortate), teama ca partenerul ne va retrage dragostea (“…. daca nu mananci tot mama nu te mai iubeste…”) etc.
Realitatea este ca rolul de partener de cuplu/soti, ca si cel de parinte, se “invata” in copilarie si, inconstient, ne angajam intr-un “razboi rece”cu partenerul pentru a impune modelul nostru de interrelationare si comunicare in cuplu pentru ca “este cel mai bun”.
Ramanem de multe ori blocati in pattern-urile (prejudecati) perpetuate in timp (femeia trebuie sa se ocupe de…, o sotie iubitoare trebuie sa…, nu este de competenta barbatului sa….etc.) si uitam sa fim noi insine, sa spunem partenerului “te iubesc”, “mi-a fost dor de tine” sau “abia asteptam sa fim din nou impreuna”.
Este uimitor momentul cand intelegem ca intr-un cuplu functioneaza principiul reciprocitatii, ca daruind dragoste vei primi dragoste, ca daca din cand in cand, faci un gest frumos pentru celalalt, raspunsul nu va intarzia sa apara.
Sta in puterea noastra si avem resurse nebanuite sa schimbam STILUL afectiv in care ne traim povestea vietii! Trebuie doar sa vrem!
Pentru a ne forma deprinderea de a fi fericiti trebuie sa descoperim ce anume ne face nefericiti iar pentru a nu fi dezamagiti in dragoste trebuie sa fim sinceri cu noi insine si sa nu ne amagim atribuind partenerului calitati pe care nu le are.