A fost odata, ca niciodata mai de actualitate, o gasculita frumoasa foc care se credea a fi lebada si disimula inteligenta cu deosebit de mult talent. O sa spuneti ca sunt rautacioasa dar nu excludeti din start posibilitatea sa realizati ca ati intalnit si voi in viata de zi cu zi gaste vopsite in lebede…. Povestea gasculitei incepe ca orice poveste in cuibul natal amplasat intr-o zona mai mult sau mai putin rezidentiala de pe malul unui lac plin de papura. La ecloziunea ei, pentru ca gastele-ursitoare erau plecate in concediu s-au prezentat pentru a-i trasa destinul o lebada retrogradata disciplinar pentru superficialitate, o rata din vecini si o curca ratacita care se credea paunita. Cert este faptul ca nici astazi nu se stie ce i-au prezis ursitoarele de ocazie din cauza diferentelor socio-culturale existente intre ele.
Gasculita noastra a beneficiat initial de aportul conjugat al celor doi neuroni cu care se nascuse – unul care avea toate sinapsele iar celalalt cu un vadit handicap – pana in momentul in care primul, plictisit de inactivitate, a cerut azil intelectual la o bibilica. Si astfel, eroina noastra a ramas numai cu neuronul beteag fapt care o impiedica sa-si autoevalueze obiectiv potentialul. Nu se poate preciza daca tot din acesta cauza sau datorita ursitoarelor se credea cand lebada, cand rata.
Si timpul a trecut, si gasca a crescut si s-a transformat intr-o frumusete admirata de toti gascanii mai ales pentru cele cateva pene violet care-i crescusera pe aripi – gurile rele zic ca ar fi fost de la curca…
Desi gascanii se bateau pentru onoarea de a inota pe lac alaturi de ea si ii mai ofereau din cand in cand cate un pestisor pentru masa de pranz, gasculita noastra isi dadea seama ca trebuie sa faca ceva pentru a-si asigura traiul. Dupa ce a terminat o facultate (sau si-a cumparat diploma), a aplicat pentru tot felul de posturi evident care presupuneu munca de birou dar, invariabil, era respinsa pentru ca nu intrunea criteriile de competenta necesare. Uf! Pentru niciun post nu se cerea sa fi incompetent!
Intr-un moment de disperare si-a folosit neuronul beteag (care, intre noi fie vorba, isi luase de mult timp gandul ca ar mai putea fi solicitat de proprietara) si, surpiza – a gasit solutia – simpla de altfel: LMC (n.a. LMC= la mintea cocosului), ca sa poata obtine un post trebuie sa treaca prin cuibul gascanului sef pe care il mirosise ca nu era insensibil la penele violet. Timp de cateva saptamani a inotat gasca noastra langa gascanul sef, si-a lungit genele si a dat ochii peste cap ori de cate ori neuronul o sfatuia sa simuleze ca intelege subiectul conversatiei pe care o purtau.
Ce sa mai! A reusit sa-l convinga ca era o gasca cu un IQ peste nivelul genunchiului de broasca ( asta daca tinem cont de notele standard ale unui test de inteligenta care fusese etalonat pe populatia de gaste din Sahara).
Si, a sosit si clipa mult asteptata cand in card a aparut o functie. La concurs s-au inscris gaste si gascani care mai de care mai bine pregatiti dar, fara pene violet … Niciun concurent nu a reusit sa treaca de toate probele si parea ca locul va fi din nou scos la concurs. Toti s-au apucat sa invete mai cu sarg in speranta ca a doua oara vor avea mai multa bafta. Spre surpriza lor nici nu a trecut o saptamana si gascanul sef a anuntat ca gasculita noastra, care nu se prezentase cu ceilalti concurenti la examen a fost angajata pe postul respectiv. Nu s-a comentat in niciun fel faptul ca a intrat pe usa din spate si ca era LMC aranjamentul, dar toti se fereau sa intre in contact cu eroina povestirii. Si ea tot incerca sa se socializeze si tot incerca sa-si faca prieteni si gascanul sef descoperise o alta gasculita si era singura si nesigura …
Cum se termina povestea? Priviti in jurul vostru si o sa constatati ca gasca a ramas pe acelasi post daca nu cumva i-o fi atras atentia gospodarului care sa-si fi dorit sa o vada friptura sau plocon pentru cine stie ce hatar facut de altcineva…
psihoterapeut Adriana Petrescu